În această perioadă grea prin care trecem la nivel global, suntem puși la încercare din toate punctele de vedere al sănătății, al disciplinei și chiar al organizării unui viitor apropiat care să se adapteze noilor noastre nevoi, în care cheltuielile voluptorii vor fi aproape de tot eliminate iar cele necesare și utile vor fi cele asupra cărora ne vom focusa.
Dar ce se întâmplă atunci când deja s-au încheiat unele contracte înainte de izbucnirea pandemiei Covid-19, care acum, din cauza efectelor negative asupra economiei, pun părțile în situația în care obligațiile născute din aceste contracte nu pot fi îndeplinite din cauza obiectivă a faptului definit ca forță majoră, care împiedică executarea obligațiilor contractuale.
Este de notorietate că în majoritatea contractelor undeva în partea finală, să se regăsească clauza de forță majoră, ce reprezintă acel colac de salvare/safety net în cazul în care obligațiile nu pot fi îndeplinite ca urmare a intervențeiei unui “eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil” [Codul civil].
Dar oare, chiar așa este? Intr-adevăr dacă există clauza de forță majoră în contract, și “dăcă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră“ [Codul civil]?
Să ne aplecăm atenția asupra ce știm că reprezintă un eveniment de forță major – în general forța majoră se referă la evenimente care nu au nicio legătură cu fapta omului și care nu pot fi prevăzute, cum ar fi cutremure, tsunami-uri, furtuni, căderi de zăpadă, deci fenomene naturale extraordinare, dar și evenimente extraordinare provocate de oameni cum sunt războaiele, revoltele și revoluțiile.
Însă întrebarea care se pune – pandemia se clasifică a fi un eveniment de forță majoră? În cadrul Avertismentului lansat de CCIR în contextul coronavirusului, se precizează că:
“Unele clauze de forță majoră chiar pot fi prevăzute astfel încât să includă epidemiile sau pandemiile. Atunci când o clauză de forță majoră este prevăzută în sens mai general – chiar fără să includă epidemiile sau pandemiile, însă prevede orice act sau fapt survenit dincolo de controlul sau voința părților afectate, atunci răspândirea epidemiei sau pandemiei poate fi considerate ca un eveniment de forță majoră. Cu toate astea, o clauză de forță majoră insuficient definită, care se referă numai la evenimente naturale, intemperii etc. sau doar menționează sintagma un eveniment de forță majoră, ar putea fi considerate ca insuficientă pentru a putea exonera de răspundere.”
Practic faptul că o clauză de forță majoră acoperă explicit și situația unei epidemii sau pandemii, pare a nu fi suficient. Partea contractantă care invocă imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor din cauza Covid-19 trebuie să demonstreze acest lucru și mai mult că a încercat prin toate metodele rezonabile să evite sau să reducă consecințele.
Jurisprudența Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, precizează în situații similare că este la latitudinea părții prejudiciate să țină sau nu cont de motivele și dovezile, printre care și avizul de forță majoră emis de CCIR, prezentate de cealaltă parte contractanta, în vederea justificării neîndeplinirii obligațiilor sale contractuale.
Cu siguranță vom asista în viitor la crearea unei bogate jurisprudențe a instanțelor de judecată cu privire la clauzele de forță majoră din contracte, în contextul Covid-19. Instanțele de judecată fiind în realitate cele care vor avea ultimul cuvânt si cele care vor duce la o imbogatire a conținutului clauzei de forță majoră după Covid-19.